|
Nc'ere na vota, signuri mei, na mamma e nu figghiu poveri de
lu tuttu. Non avianu mancu mu mangianu, allora nu iorno lu
figghiu, chi ere ormai 'nu giuvanotto, decidiu mu parte mu
trova fortuna. La mamma tutta appagurata 'nci disse: "Non
partire, figghiu, ca ancora si' giuveni e viali viali ti po'
succedire 'ncuna cosa e sulu mu 'nci penzo mi sentu
male!".
Nci rispundìu lu figghiu: "No, ma', aiu mu partu! Armeno lu morzo de pane chi hai ti basta pe' tia e eo cerco mu mi
'nde trovo!".
La matina
doppo, lu figghiu partìu; caminau e caminau, iorno e notte, ma no' riuscìu mu trova
nente: no lavoro né perzuni mu 'nci fannu la carità. Sfinitu e senza forze, quando ere lumi scuru si curcau supa
'na petra; appena pigghjau sonno, si 'ntise toccare la spaja e disse: "Chi
boliti, o cummare? Dassatimi stare, ca su' stancu e morto de fami e aiu a mama alla casa chi non ave mu mangia!".
La cummare 'nci rispundìu: "Non ti disperare, tene 'stu porta-zecchinu: quandu hai bisogno cercanci chi boe!".
Lu giuvanotto si lu pigghjau, chiù mu fade mu si 'nde va la cummare ca pe' interesse de lu
porta-zecchinu, e si tornau a curcare supa la petra.
Quando su rivigghjau la
matina, morto de la fami, disse 'ntra de iju: "Dassa mu guardu megghjo
'ntra lu porta-zecchinu si 'nc'è 'ncunu sordo…" ma non trovau
nente. Allora lu guardau fissu e 'nci disse: "O porta-zecchinu
meu, staiu morendo de fami! Vorrìa corcosa mu mangiu!". Tuttu a
'nu mentre, 'nci cumparìu lu bene de' Deo: pani, vinu,suppressati, formaggi.
'M principiu non
cridìa, ma poe si mise a mangiare; quandu fude vurdu, penzàu viatu alla mamma e
'mu trova a cija signora chi 'nci avìa rigalatu lu porta-zecchinu
fatatu. Dopo tantu
caminu, de luntanu abbista 'nu paisi e penza: "Ja aiu mu vaiu!".
Quando arrivau alli primi casi, vitte fenestre e porte tutti chiusi a
luttu; camina 'n'atru poco, arrivau alla chiazza de lu paisi e vitte la porta de
'na cantina 'nu poco aperta. Como nu furmini si 'mbuttau jadintra, allora l'oste
'nci disse: "Chi fai 'ngiru, ca si ti vide ti mangia puru a tia!". Lu giuveni
'nci disse all'oste: "Cu mangia cui?". E l'oste 'nci rispundiu: "O giuveni
meo, a mu sapiti ca 'nc'è 'nu nimaliu cu sette teste chi oie a menzuiorno ha mu si mangia la figghia de lu re! Si lu re no
'nci fa trovare la figghia pe' chij'ura 'ntra la chiesi matre, si mangia tuttu lu
paisi!". Lu giuveni 'ntise tuttu cu attenzione. A 'nu certo puntu
'nci domandau duv'ere la chiese. L'oste, tuttu appaguratu, 'nci
dicìa: "Non jire, ca lu dragoni mangia puru a tia!". No 'nci fu
verzo: appena seppe duv'ere la chiese, si partìu viatu, ca menzuiorno ere
vicinu.
Quando arrivau davanti la chiese, no
'nc'ere nuju e li porte e fenestre de li casi erenu tutti chiusi. Aperìu la porta de la chiese e vitte la figghia de lu re chi
ciangìa; appena s'accorgìu ca 'nc'ere puru lu giuvenotto 'ntra la chiese si mise mu grida:
"Vavattinde, ca sinnò mangia puru a tia!". Iju 'nci
rispundìu: "Non ti preoccupare! Eo mo' mi stendo nu poco ca su stancu morto; quando lu sente arrivare mi chiami.".
E accussì
fice.
Quandu sonàu lu
menzuiorno, lu dragoni aperìu la porta de la chiese,vitte puru lu giuveni e disse: "Ah, chi bello
buccuni! 'Mbece de unu mi 'nde mangiu dui!". Lu giuvenotto 'nci
rispundìu: "Mu ti li mangi ti li poe mangiare, ma prima hai de lottare!". Lu dragoni cu sette teste si mise a ridire e jia avanti mu si li mangia; lu
giuveni, allora, aperìu lu porta-zecchinu e disse:
"O porta-zecchinu
meo, dunami 'na spata 'mpatata mu tagghiu li teste a 'stu draguni!".
'Nci comparìu la spata e 'ncignàu a tagghiare; ma, prima mu arriva a cincu teste, lu dragoni si li tornava a
gungìre.
Allora lu giuvenotto si rivolgìu ancora allu porta-zecchinu e
'nci disse: "O porta-zecchinu meo, dunami du nimali, leuni e
spaccamuntagna, mu m'arrassanu li teste como eo li tagghiu!". Accussì ammazzàu lu
draguni. Quando lu re seppe ca 'nu giuveni avia salvatu de lu draguni la figghia e lu
paisi, lu voze portatu alla corte e 'nci disse ca, si bolia mu si marita alla
figghia, 'nci dunava puru ricchezze e castelle. Lu giuveni accettau, tornau mu si pigghia alla mamma cu
'na carrozza tutta d'oro e si la portau allu castello. Sticeru 'nzemia pe'
sempe.
|